cei din afara timpului

arborii pășunilor din sudul Transilvaniei

 

 

Aspectul pășunilor cu arbori seculari din sudul Transilvaniei nu s-a schimbat în ultimul secol. Aceste fotografii s-ar fi putut face cu o sută de ani în urmă.

Stejarii bătrâni s-ar arăta cam la fel, pentru ei un secol nu înseamnă prea mult. Lor nu le pasă ceea ce se întâmplă în văi unde anii sunt înregistrați în mod foarte meticulos. Dar lucrurile totuși se întâmplă acolo.

 





 

 

Ei numai se agață de bucata de sol al lor, fotosintetizează în sezonul de vegetație și depun anual câte o pelerină de lemn sub scoarța lor crăpată.

Important este să aibă o cantitate suficientă de apă, vâscurile și gândacii croitori să nu fie prea numeroși iar bipezii să umble în mod regulat între ei mânând hoardele de patrupezi și uitând cum acestea din urmă transmit scmocuri de iarbă în tubul lor digestiv.

Acest lucru e vital deoarece ierbivorele împreună cu iarbă rod și puieții de arbori. Dacă nu ar îndepărta puieții, acestea în scurt timp ar concura cu arborii bătrâni pentru apă, nutrienți și lumină.
O competiție ar pune capăt dezvoltării coronamentelor mărețe și a agoniei pline de demnitate de câte o jumătate de milenie.

 

În ultimele decenii evenimentele s-au accelerat în văi. În focul evenimentelor accelerate au dispărut sașii ardeleni – proprietarii multor pășuni cu arbori seculari din sudul Transilvaniei. Odată cu ei a dispărut și stabiltatea care a determinat în mod profund viața satelor de aici timp de mai multe secole.

 

Arborii pe pășuni sunt frumoase dar nu ne putem bucura de ele fără să ne rămâne un gust amar privind faptul că pe lângă proprietarii animalelor ierbivore, s-a schimbat și scopul fundamental al pășunatului. Pe vremuri scopul pășunatului a fost obținerea de lapte, lână, piele și carne, în prezent acest scop reprezintă mai mult banii. Partea mai însemnată a sumelor vine în forma subvențiilor agricole. În schimbul banilor pășunile trebuie tratate cum oficialii vest-europeni decid că trebuie tratate. Dacă se decide pentru păstrarea arborilor bătrâni, ele se păstrează în timp, iar dacă banii se dau pentru îndepărtarea lor ( și din păcate există o șansă pentru aceasta în viitor) stejarii seculari se vor doborî în scurt timp...

Arborii bătrâni oricum sunt tratate ca niște obiecte de către majoritatea vecinilor lor. Mai precis ca niște obiecte foarte utile folosite ca sursă de lemn de foc.

 

Totuși s-a întâmplat și ceva benefic în ultimii ani: s-au înmulțit cei care nu au prea mult de făcut cu pășunile din sudul Transilvaniei dar pot privi arborii seculari ca niște creaturi fascinante, demne de a fi protejate.

Poate că va veni și noua generație a fermierilor. Ei vor simții melancolia plăcută emanată de aceste locuri, vor începe să se uite altfel la arborii lor și nici măcar nu va trece prin cap gândul de a arunca la foc bucățile uriașilor noduroși.

 

Desigur, arborii bătrâni au o listă întreagă de beneficii estetice, culturale, de mediu, chiar și beneficii practice aduse pentru fermieri dar ceea ce mă motivează de a fotografia aceste pășuni este farmecul lor, valoarea lor intrinsecă, independentă de ceea ce gândim și simțim noi despre arborii bătrâni.