industrializarea României

 

  În zilele noastre in România sunt așteptate  decizii care  în unele localități ale țării ar putea lansa activități industriale nesustenabile. În trecut s-au mai luat decizii asemănă- toare. Concepte politice și economice considerate corecte în vremea lor au dus la lua- rea acestor decizii.  Au promis independența țării și bunăstarea populației. În general, întreprinderile industriale s-au construit si au funcționat cu prețul sacrificării peisajelor, comunităților și uneori a vieților. Din păcate, din perspectiva a câtorva decenii, se pare că majoritatea lor a adus mai multe daune decât beneficii.
  

  Prin fotografiile de mai jos aș dori să reflectez asupra a ceea ce a rămas din cele pre- conizate in urma industrializarii României.








 

 

În anul 1947, la data proclamării Republicii Populare Române, țara a fost predominant o țară agrară  cu o industrie subdezvoltată și  majoritatea locuitorilor  și-au asigurat existen- ța din agricultură.


Unele dintre principalele scopuri ale  noilor conducători a fost crearea unui sistem economic bazat pe naționalizarea agriculturii și totodată dezvoltarea industriei grele. Marea ma- joritate a terenurilor agricole au fost naționalizate. Industria grea a fost prezentată ca și cheia independenței și a dezvoltării  țării. Pe lângă dezvoltarea uzinelor și minelor deja existente, într-un ritm forțat s-au construit alte uzine și mine respectiv termo- și hidrocentrale. Mulți țărani rămași fără pământ s-au mutat în orașe și au devenit muncitori. Și rit- mul de dezvoltare a fost de- a dreptul excepțional: în anii comunismului, mărimea industriei românești s-a multiplicat enorm de mult.

 

Dar această creștere fabuloasă a avut un preț mare. Comunitățile tradiționale s-au dezintegrat, întreprinderile industriale au dus la o poluare gravă și suma împrumuturilor luate de la țările occidentale a crescut constant. În plus, cu trecerea timpului, în era lui Ceaușescu s-a dovedit faptul că industria construită într-un ritm forțat-din împrumuturi-și con- dus printr-un sistem excesiv centralizat a fost atât de ineficient încât din profitul lui nu s-a reușit nici măcar lichidarea împrumuturilor.  În cele din urmă, aceste împrumuturi s-au lichidat printr-o campanie de economisire națională. Ca efect secundar nivelul de trai al populației s-a redus dramatic și sumele cheltuite pentru modernizarea industriei au scăzut semnificativ.
După 1990, în urma schimbărilor apărute în țările blocului comunist și a dezintegrării sistemului centralizat de conducere a industriei, existența multor întreprinderi industriale a devenit inutilă. Comunismul a lăsat în urmă o societate și o economie adaptată la stabilitate și control centralizat permanent. Nici unuia nu a fost ușor să se adapteze la mult așteptată libertate. Câteva întreprinderi industriale de succes au fost privatizate iar restul a fost închis lăsând în urmă mase de șomeri. Unii dintre ei au reușit să dezvolte alte metode de trai dar mulți nu și-au găsit locul lor nici până astazi.

 

Cu șase decenii după lansarea industrializării, țara-unde nevoile financiare ale oamenilor a crescut la un nivel nemaiîntîlnit de până acum-e mai dependentă de sursele străine de bani ca niciodată.
Locul clădirilor industriale demolate sau aflate pe cale de a se dărâma va fi acoperit de noi construcții sau încet va fi recucerit de natură. Dar pământurile otrăvite, comunitățile dezintegrate și masele dezorientate încă multă vreme ne vor aminti de industrializarea forțată a țării.